Kinetoterapie si masaj

Masajul de relaxare

Masajul medical de relaxare si de intretinere corporala este atat de important incat centrul nostru medical recomanda tuturor sa faca macar o sedinta pe saptamana. Faceti acest lucru si veti ramane uimiti de efectele remarcabile pe care le are, veti ramane uimiti de cat de multe lucruri se vor transforma in bine in corpul dumneavoastra.

Recomandam masajul de relaxare tuturor celor care desfasoara diverse activitati fizice solicitante, dar mai ales celor care desfasoara o activitate intelectuala ce presupune si un mare grad de sedentarism. Chiar si dupa o sedinta de masaj pe saptamana se vor putea simti efectele benefice. Masajul actioneaza in principal asupra pielii si prin intermediul ei si asupra straturilor mai profunde. Are in primul rand un efect relaxant si apoi unul antialgic (calmeaza durerea) care se bazeaza pe faptul ca atat pielea, cat si sistemul nervos, au o origine embriologica comuna.

Masajul medical de relaxare are o serie de efecte deosebit de benefice asupra organismului:

  • imbunatateste functionarea aparatului cardiocirculator
  • imbunatateste circulatia cerebrala si prin aceasta stimuleaza memoria, atentia ,capacitatea de concentrare si puterea de munca
  • imbunatateste considerabil randamentul la locul de munca

Masajul de drenaj limfatic

Masajul de drenaj veno-limfatic este o tehnica speciala de masaj. Valoarea ei este tot mai mult recunoscuta si se apeleaza tot mai mult la aceasta metoda terapeutica care aduce reale beneficii. Are drept scop stimularea circulatiei de intoarcere in vasele limfatice. Ca urmare, se realizeaza o mai buna evacuare a lichidelor in surplus din organism si o mai buna drenare a toxinelor.

De asemenea, masajul de drenaj veno-limfatic este combinat si cu miscarea, cu kinetoterapia, aceasta din urma aducandu-si pe deplin aportul la obtinerea unui rezultat final cat mai bun. In urma masajului de drenaj veno-limfatic, volumul membrelor poate sa scada cu 25 % pana la 65 %. Acest lucru este sustinut de autori de marca. Efectul pe termen lung va depinde de modul in care este controlata circulatia, de miscare, de alimentatie, de starea psihica, toate avand repercursiuni asupra modului in care este tinut sub control edemul limfatic.

Trebuie precizat ca acest gen de tratament trebuie sa aiba in vedere functionalul, esteticul si sechelele emotionale.

Masajul facial

Masajul facial este un tratament care ajuta la mentinerea sanatatii si frumusetii pielii, insa intarzie si procesul de imbatranire. Alaturi de numeroasele beneficii oferite pielii, masajul facial ajuta la ameliorarea stresului, a congestiei sinusurilor, durerilor de cap si migrenelor. Sedintele regulate sunt recomandate pentru fermitatea si stralucirea pielii, minimizarea liniilor fine si a ridurilor, pentru hidratare si eliberarea tensiunii.

Masajul facial poate fi un masaj de sine statator si poate fi inclus intr-o experienta mai completa, care sa implice intreg corpul. La nivelul fetei exista multi nervi si puncte de presiune care transforma aceasta forma de masaj intr-un rasfat. Fie ca sunteti in cautarea unei modalitati de relaxare sau doriti sa evadati din rutina, pur si simplu, un masaj facial este recomandat pentru beneficiile sale asupra intregului organism.

Cum ajuta acest tip de masaj ?

  • Imbunatatirea starii de spirit – masajul facial scade nivelul anxietatii si poate transforma o stare de spirit negativa intr-una pozitiva. De asemenea, poate contribui la ameliorarea anxietatii si dar si a stresului psihologic.
  • Prevenirea ridurilor – stresul de zi cu zi duce la formarea tensiunii in muschi specifici. Liniile fruntii, cele dintre sprancene si de-a lungul buzelor pot fi relaxate si diminuate cu ajutorul masajului facial bland. Combinarea masajului cu o crema hidratanta ajuta la reducerea ridurilor si a uscaciunii pielii.
  • Ameliorarea congestiei sinusurilor intalnita in cazul alergiilor – desi masajul terapeutic nu ar trebui sa fie folosit pentru infectiile sinusurilor fara aprobare medicala, acesta poate fi util in cazul ameliorarii simptomelor alergice. Acumularea de mucus la nivelul sinusurilor poate duce la presiune, inflamatie si dureri de cap. Inhalatiile cu aburi si masajul bland ajuta la eliminarea secretiilor, imbunatatesc drenajul si evita congestia.

 

Kinetoterapia

Denumirea de kinetoterapie vine de la cuvintele grecesti: kinetos = mobil si therapeia = tratament, reprezentand o forma de terapie (de tratament) prin miscare.
Kinetoterapia face parte din recuperarea medicala, psihica, profesionala si sociala. Noi folosim kinetoterapia in recuperarea afectiunilor nechirurgicale, dar la fel de mult si in situatiile preoperatorii sau postoperatorii, acolo unde medicul de specialitate o recomanda.

Folosirea kinetoterapiei se face in mai multe situatii:

  • O afectiune poate scadea capacitatea generala de miscare. Prin kinetoterapie urmarim refacerea acestei capacitati generale de miscare.
  • Sunt afectiuni care scad sau reduc marile functii ale organismului. Prin activitatea noastra de kinetoterapie urmarim imbunatatirea acestor mari functii si refacerea capacitatii de efort.
  • Segmentele sau partile corpului implicate in afectiune pot suferi si ele. Prin kinetoterapie avem in vedere si corectarea acestor segmente, fiecare in parte.
  • In urma unei afectiuni o anumita parte sau segment al corpului tinde sa se adapteze si are tendinta de a dobandi deprinderi sau functii defectuoase. Acestea sunt cu atentie urmarite si incercam cu toate puterile sa le corectam si prin kinetoterapie.
  • Pe tot parcursul procesului de recuperare avem nevoie de colaborarea stransa a pacientului si de un nivel ridicat al tonusului psihic al acestuia. Kinetoterapia practicata in centrul nostru medical contribuie din plin la acest lucru.

Afectiunile tratate prin kinetoterapie:

  • Kinetoterapia in afectiunile reumatice: lombalgie, cervicalgie, dorsalgie, artroze, poliartrita reumatoida, spondilita anchilozanta, sindromul reiter, periartrita scapulo-humerala, boala Scheuermann, periartrita coxo-femurala, coxartroza, artrita, hernia de disc, dureri de umeri si coate, gonartroza, dureri de picior si genunchi.
  • Kinetoterapia in afectiunile ortopedice: scolioze, cifoze, lordoze, entorse, luxatii, fracturi, platfus, leziuni musculare, ligamentare, tendinoase, inlocuirea completa a unei articulatii (sold, genunchi, umar), recuperarea dupa fracturi.
  • Kinetoterapia in afectiunile neurologice: pareze, paralizii, deficit motor, ameteli (disfunctii vestibulare), fibromyalgia.