Ecografie

Cabinet ecografie Cluj

ecografie

Ecografia este o metodă de examinare imagistică, neinvazivă și nedăunătoare organismului, care poate fi repetată ori de câte ori este nevoie, inclusiv la femeia însărcinată sau la copii. Ecografia ne permite să vizualizăm în principal structura, dar și funcționalitatea majorității organelor, cu câteva excepții și anume: undele sonore neputând traversa osul și nici conținutul aeric al plămânului, nu pot fi vizualizate ecografic organele acoperite de suprafețe osoase cum ar fi creierul, măduva spinării sau măduva osoasă și nici plămânul.

Principiul ecografiei se bazează pe faptul că ultrasunetele emise de transductorul ecografului, trecând prin organismul uman se reflectă la fiecare interfață dintre două medii cu densitate diferită, iar apoi sunt captate din nou de transductor și transformate în imagini pe monitorul ecografului, imagini care reflectă structura organelor vizualizate.

Citește mai departe…

Ecografia Doppler este o tehnică folosită pentru explorarea structurii vasculare a diverselor organe ale corpului și oferă indicii despre starea vaselor sanguine, viteza de circulație a sângelui, despre eventualele obstrucții, îngustări sau dilatații ale vaselor de sânge. Ecografia Doppler ne poate da indicii despre caracterul malign sau bening al unei formațiuni tumorale, formațiunile maligne fiind în general foarte bine vascularizate.

Sunt mai multe forme de ecografie doppler: doppler color, doppler pulsat, doppler continuu etc și ele sunt folosite de medic funcție de organul investigat sau de patologia vasculară care trebuie investigată. Examenul Doppler este prescris cu precădere în cardiologie, neurologie și obstetrică.

Ecografia 3D este o ecografie în care organul examinat se poate vedea în forma lui spațială-tridimensională adică pe toate cele 3 coordonate ale spațiului. Acest tip de ecografie presupune doi timpi de examinare:

  • timpul de scanare, în care aparatul face o scanare complet a organului și
  • timpul de prelucrare în care examinatorul prelucrează imaginile obținute în urma scanării, până ajunge la forma finală a imaginii.

Ecografia 4D este o ecografie în care organul/structura examinat/ă se poate vizualiza ca imagine 3-dimensională și în plus avem o examinare în timp real, nemaifiind necesar timpul de prelucrare al imaginilor scanate cum se întâmplă la ecografia 3D. Modul 4D are aplicabilitate în special în ecografia de sarcina.

Ecografia cardiacă oferă extrem de multe informații despre starea de sănătate a inimii. Putem obține informații despre starea valvelor inimii: mitrala, tricuspida, despre starea valvelor de la originea aortei și pulmonarei. Ne dă detalii despre stenozele sau insuficiențele acestor valve, cât și despre aspectul lor morfologic, despre depunerile calcare sau de altă natură pe valvele inimii. Ne vorbește despre starea cordajelor, a mușchilor papilari a endocardului, a miocardului și a pericardului, despre dimensiunea și forma ventriculilor sau atriilor, despre mobilitatea sau imobilitatea mușchiului cardiac, despre performanțele globale ale inimii, despre vascularizația cordului etc. Astăzi ecografia cardiacă a devenit o investigație indispensabilă în specialitatea cardiologiei.

Ecografia tiroidiană: oferă informații despre dimensiunile tiroidei, despre structura și vascularizatia tiroidei, despre prezența sau absența unor formațiuni chistice sau nodulare cât și posibilitatea de orientare asupra acestor structuri dacă au caracter benign sau malign. De exemplu, o formațiune chistică ce depășește o anumită dimensiune și care are un conturneregulat, cu un conținut neomogen în interiorul ei și cu calcificări cu con de umbră și o vascularizație intensă, ridică suspiciunea de malignitate. Un chist cu contur regulat fără vascularizație în interior și cu un conținut omogen și calcificări
cu artefact de coadă de cometă se consideră benign. Un nodul hipoecogen cu contur neregulat, greu de delimitat față de țesuturile din jur și care are calcifieri punctiforme în interior și o vascularizație abundenta în interior, ridică suspiciunea de cancer. Un nodul hiperecogen sau izoecogen care are un contur regulat, uneori cu un halou hipoecogenic in jur și care are un conținut omogen și vascularizație periferică, este considerat a fi benign.

Totuși ecografia nu poate preciza cu siguranță caracterul de malign sau bening ci doar suspiciunea de malign și benign.
Pentru a spune cu exactitate dacă o formațiune tiroidiană este benignă sau malignă este necesară efectuarea unei biopsii a formațiunii.

Ecografia testiculara: Oferă informații despre testicul și învelișurile sale, despre structura testiculului, despre mărimea
lui, despre prezența sau absența unor noduli sau chisturi ce pot avea caracter benign sau malign. De asemenea, ecografia oferă informații despre integritatea și vascularizația testiculului.

In cazul unor traumatisme sau torsiuni testiculare ecografia oferă informații esențiale care dictează cursul următoarelor acțiuni medicale ce trebuiesc luate.

De exemplu, o ruptură de albuginee (mebrana fiboasa care înconjoară testiculul) survenită în urma unui traumatism
necesită intervenție exploratorie și reparatorie pentru a evita autoagresiunea imună asupra testiculului, care ar putea compromite testiculul și conduce la sterilitate.

Ecografia, de asemena, face diferețierea între torsiunea testiculară și orhită sau epididimită. O torsiune testiculară merge cu durere violentă a testicolului, iar ecografic circulația sanguină este redusă sau absentă. In orhită sau epididimită avem de asemenea durere, dar circulația sanguină a testicolului este intensă.

Ecografia mamară: reprezintă examinarea sânilor cu ajutorul ultrasunetelor – metodă care nu iradiază și este nedureroasă, putând fi efectuată în orice perioadă a ciclului menstrual al pacientei. Ecografia de sân este indicată ca primă metoda de investigație pentru pacientele sub 40 de ani, a femeilor gravide sau celor care alăptează.

Tarife

Lei Serviciu
100 Ecografie abdominală
90 Ecografie tiroidiană
80 Ecografie părți moi
90 Ecografie testiculară
100 Ecografie mamară
80 Ecografie genunchi
80 Ecografie umăr
120 Ecografie Doppler membre inferioare (arterial+venos)
80 Ecografie laterocervicală
80 Ecografie Doppler carotidă
60 Ecografie de reflux gastroesofagian (copii)
100 Ecografie de șold bebeluși (vârsta:6 săpt-4 luni)
60 Ecografie transfontanelară (bebeluși)
60 Ecografie organe genitale interne (copii)

Dr. Ille David

Medic specialist pediatru, competență ecografie generală


Programare online

Dr. Coșarcă Mihaela

Medic specialist radiologie-imagistică medicală, competență ecografie
generală și tomografie computerizată


Programare online

Dr. Moldovan Ramona

Medic specialist radiologie-imagistică medicală


Programare online