Excizie alunițe – Câteva mituri dăunătoare despre excizia alunițelor

În jurul exciziei alunițelor (nevilor pigmentari) există numeroase mituri populare unele chiar periculoase, care adesea amână prezentarea pacientului la medic și diagnosticarea la timp a cancerului de piele. Din păcate, majoritatea acestor mituri sunt nu doar false, ci și periculoase, deoarece îi determină pe oameni să amâne vizita la medic.

Iată mai jos câteva din cele mai comune mituri legate de alunițe si răspunsul medicilor dermatologi la acestea.

Mitul 1: Dacă umbli la o aluniță sau o scoți, faci cancer sau alunița se împrăștie.

Adevărul: Excizia chirurgicală nu provoacă cancer și nu extinde leziunea. Acest mit provine din trecut, când pacienții ajungeau la medic foarte târziu, în stadii deja metastatice de melanom. Când medicul extirpă tumora primară, cancerul deja se răspândise în corp prin sânge sau limfă. Astfel pacientul rămânea cu falsa impresie că operația e cea care a provocat extinderea. Scoaterea unei alunițe suspecte cu margini de siguranță este, de fapt, singura metodă eficientă de a elimina toate celulele canceroase.

Mitul 2: Dacă o scoți cu laserul este mai sigur decât cu bisturiul.

Adevărul: Depinde de tipul de aluniță. Pentru alunițele cu pigment, suspecte sau plane, standardul de aur rămâne excizia clasică cu bisturiul. De ce? Pentru că prin excizia chirurgicală clasică, alunița este scoasă întreagă și poate fi trimisă la examenul histopatologic (biopsie) pentru a confirma că nu este cancer. Laserul adesea „vaporizează” sau distruge țesutul, făcând imposibilă analiza histopatologică de laborator. Laserul se folosește de regulă doar pentru excrescențe pur estetice (cum ar fi fibroamele sau nevii dermici clar benigni).

Mitul 3: Alunițele se pot îndepărta acasă, cu creme din plante sau acid.

Adevărul: Încercarea de a arde sau rupe o aluniță acasă este destul de periculoasă. Substanțele corozive distrug de obicei doar straturile de la suprafață și lasă neatinsă rădăcina leziunii. În cazul în care alunița ascundea celule canceroase, acestea vor continua să se dezvolte în profunzime. În plus, prin proceduri efectuate acasă riscați să produceți infecții severe pentru că procedurile făcute acasă de obicei nu sunt sterile. De asemenea, arsurile chimice provoacă leziuni greu de controlat în profunzime, iar acestea pot lasă în urmă cicatrici neplăcute. 

Mitul 4: Dacă ai zgâriat sau ai agățat o aluniță, ea se va transforma în cancer

Adevărul: Un traumatism accidental (prin tăiere cu lama, agățare cu hainele) nu transformă o aluniță sănătoasă în cancer. Rana se va vindeca la fel ca orice altă leziune pe piele. Totuși, dacă o aluniță sângerează fără să fie traumatizată, acesta poate fi un semnal de alarmă major care indică o posibilă malignitate existentă. 

Mitul 5: După ce scoți o aluniță prin excizie chirurgicală, aceasta va crește la loc.

Adevărul: Dacă alunița este îndepărtată complet prin excizie clasică (cu bisturiul și sutură), ea nu va mai crește niciodată. Recidiva (repigmentarea) poate apărea doar în cazul metodelor superficiale (cum ar fi laserul sau electrocauterizarea parțială/shave), dacă la baza pielii au rămas celule melanocitare neatinse. 

Mitul 6: Dacă o aluniță are fire de păr, înseamnă că e canceroasă.

Adevărul: Există credința populară că dacă smulgi acel fir de păr „activezi” cancerul. Este complet fals. Smulgerea firului de păr nu modifică ADN-ul celulelor și nu transformă o aluniță benignă într-una malignă. Dacă dintr-o aluniță crește un fir de păr (sau mai multe), acesta este, în majoritatea cazurilor, un semn de benignitate (adică alunița este o structură normală, nu un cancer). Totuși, medicii dermatologi nu recomandă smulgerea părului dintr-un alt motiv practic. Alunița se va umfla, se va înroși și va deveni dureroasă. Această inflamație te poate speria, făcându-te să crezi că alunița „a luat-o razna” sau s-a modificat malign, când de fapt este doar o simplă coșuleț/infecție locală.

În concluzie, singura metodă sigură, testată și recunoscută medical pentru a scăpa de o aluniță este excizia într-un cabinet medical, urmată de analiza de laborator (dacă este cazul). Tot ce se face „după ureche” acasă sau din frica de bisturiu poate reprezenta un risc pentru sănătate.

Clinica Pro Vita Cluj - servicii medicale complexe - ginecologie, dermatologie, ecografie, urologie...Clinica Pro Vita | Centru de servicii medicale complexe, la cele mai înalte standarde